Secolul al XIX-lea și al XX-lea au adus „marea ruptură”. Gândirea chineză a trebuit să se adapteze la marxism, liberalism și știință, rezultând într-o sinteză complexă vizibilă în China contemporană—o împletire între pragmatismul economic, autoritarismul politic și o mândrie regăsită în valorile tradiționale.

Spre deosebire de idealiști, legaliștii credeau că natura umană este egoistă și poate fi controlată doar prin legi stricte și pedepse aspre, punând bazele primului imperiu unit (Qin). 2. Sinteza Han și Ascensiunea Budismului

Istoria gândirii chineze ne învață că este mai valoros decât victoria totală și că contextul (momentul oportun) este cheia succesului. Într-o lume fragmentată, conceptele de armonie socială și respect pentru ordinea naturală rămân mai relevante ca niciodată.

S-a concentrat pe etică, ierarhie și ritual (Li) . Conceptul central este Ren (bunătatea sau umanitatea), considerând că ordinea socială depinde de cultivarea virtuții în familie și stat.

(PDF) Convergence of Dao with the Apophatism - ResearchGate

A propus o întoarcere la natură și la ordinea spontană a Universului. Dao (Calea) este inefabil și nenumit, iar principiul Wu Wei (non-acțiunea sau acțiunea fără efort) îndeamnă omul să curgă odată cu existența, nu împotriva ei.

În timpul epocii Statelor Combatante (sec. VI - III î.Hr.), instabilitatea politică a generat o explozie de creativitate intelectuală. Cele mai influente curente au fost: